Partida monedelor de aur

Partida monedelor de aur s-a jucat între Levitski și Frank Marshall la Breslau, în 1912. Marshall avea negrele și a încheiat cu 23...Qg3 : oferea dama pe un câmp unde o puteau captura doi pioni și dama adversă. Niciuna dintre aceste capturi nu salva albul.

Surpriza nu constă doar în oferirea unei piese atât de valoroase, ci și în faptul că fiecare captură ajută atacul într-un mod diferit. Captura cu un pion permite matul; schimbul damelor duce la un avantaj material decisiv pentru negru. Levitski a cedat fără să joace vreuna dintre aceste continuări. A fost o victorie prin cedare, nu un mat executat pe tablă și nici o poziție în care toate capturile ar fi dus neapărat la mat.

Caracterul neobișnuit al încheierii a atras atenția încă din 1912. În comentariul său pentru Manchester Guardian, Gunsberg a subliniat cât de stranie părea mutarea și cât de ușor de înțeles devenea odată văzută. Această admirație pentru ideea șahistă este documentată fără să fie nevoie să acceptăm scena care a dat numele partidei.

Povestea monedelor

Marshall's Chess 'Swindles', publicată în 1914, povestește că niște spectatori i-au înmânat lui Marshall un pumn de monede de aur. Cartea atribuie notele partidei lui Hermann Helms și ziarului Brooklyn Daily Eagle, dar articolul ziarului, publicat la 8 august 1912, nu conține paragraful despre monede. Prin urmare, acel pasaj din carte nu constituie o confirmare jurnalistică independentă din partea lui Helms.

În My Fifty Years of Chess, din 1942, Marshall a susținut că ploaia de monede chiar avusese loc, potrivit pasajului reprodus de Edward Winter. Este o amintire atribuită protagonistului, nu o confirmare independentă. Înmânarea unor monede și o ploaie de monede pe tablă nu descriu exact aceeași scenă; nici tăcerea cronicii nu dovedește că nu au existat monede. Documentele permit identificarea versiunilor, dar nu reconstituirea cu certitudine a episodului.